Cătunu’ Lupului – Poveste din bătrâni

No, dragă om bun… să-ț’ zâc o treabă. Cătunu’ nostru nu-i vreun loc inventat, nu-i vreo poveste scoasă din basme. E o părticică de viață adevărată, dintr-aia trăită cu trudă și cu suflet, din vremuri de demult.

Acolo, sus, în munte, unde nici semnal nu prinde bine, au stat strămoșii mei. Oameni vrednici, cu mâini bătătorite și inimi curate. Dar dintre toți, unul a rămas în amintirea satului ca Moșu’ Vasile, da’ nimeni nu-i zicea așa… Toți îi zâceau “Lupu”.

Nimeni nu știe de ce. Poate din pricina felului lui tăcut, ori poate pentru că mergea prin pădure mai sprinten ca vântul. Unii ziceau c-a trăit o sută de ani, alții că știa leacuri, iar alții că vorbea cu pădurea.

Ce știm sigur e că Moș Lupu ne-a lăsat o casă de piatră, povești cât o viață și o liniște care se simte și-acuma. De-aici vine și numele – Cătunu’ Lupului.

Da'… adevărata poveste? Ei bine…

Asta numa’ Nicu o știe toată. Și-o spune numa’ la un foc de tabără, când stelele tac și muntele ascultă.
Poate-o spuie și ție, da’ numa’ dacă vii...